Programul politic al candidatului PMP (Partidul Mișcarea Populară) – pentru funcția de Președinte al Consiliului Județean Călărași
Dr. Simona Maria Vlădica
Stimați cetățeni ai județului Călărași,
Mi-aș dori să vă cunosc personal pe toți, față în față, să vă strâng mâna și să vă întreb, pe fiecare în parte, cu ce vă pot ajuta și ce pot face concret pentru orașul sau comuna în care locuiți, dar cum timpul este principalul nostru dușman, pentru moment, am ales să mă adresez dumneavoastră pe această cale, adică în scris. Vă voi ruga însă să încercăm un dialog în sensul în care vă invit și vă rog să-mi scrieți pe pagina mea de facebook sau pe e-mail la adresa: orgpmpcalarasi@gmail.com ori să-mi lăsați un mesaj pe instagram sau pe telefon: 0752231577. Mi-aș dori tare mult să-mi spuneți cu ce poate fi completat programul meu politic de mai jos, astfel încât, județul Călărași și comunitățile în care trăiți să poată beneficia din plin de prosperitate și dezvoltare.
Obiectivul meu prioritar, ca Președinte al Consiliului Județean Călărași, este:
Stoparea scurgerilor de bani, a risipei nejustificate și abuzive a banului public ce pleacă de ani buni din bugetul Consiliului Județean Călărași către proiecte păguboase ori realizate în defavoarea cetățenilor, supraevaluate prin contracte cu un preț mult peste valoarea lucrărilor/serviciilor prestate.
I. Economie / Locuri de muncă / Probleme sociale
- Susținerea economiei în județ prin crearea în regim de urgență a unei infrastructuri moderne – parc tehnologic – care va cuprinde spații de birouri dotate corespunzător ce pot fi închiriate (cu facilități fiscale care să susțină dezvoltarea oricărei afaceri în primii 2 ani), hale de depozitare ce pot deservi antreprenorii, alături de un spațiu dedicat organizării de evenimente și un teren de sport multifuncțional) care să creeze condiții excepționale de creștere și dezvoltare a companiilor din domeniile: IT&C, producție de orice fel, diferite servicii (juridice, creație, consultanță, etc.), distribuție, dar și din alte domenii. Locație: fostul combinat siderurgic – reglementarea situației juridice și preluarea terenului pentru realizarea acestui proiect. Politica PMP în domeniul muncii este: cine muncește trebuie să aibă mai mult decât cine nu muncește.
- Dezvoltarea proiectului pentru locuințele sociale și ANL în sensul construirii unor blocuri pentru tinerii căsătoriți, dar și pentru persoanele asistate social (în orașul Călărași este nevoie de aproximativ 200 de locuințe ANL și de 300 de locuințe sociale, în timp ce la Oltenița ar fi nevoie de 100 de locuințe ANL și de 100 de locuințe sociale).
- Solutii pentru susținerea financiară a mamelor care au născut 3 sau mai mulți copii.
- Revigorarea satelor – prin crearea unui program ce va facilita concesionarea către cei care doresc să muncească, dar nu au pământul necesar, a cel puțin 5 ha de teren. Terenul poate fi acordat din disponibilul la nivel local al comisiilor de fond funciar ori din disponibilul de la comisia de fond funciar județ Eșuarea programului national ”Tânărul Fermier 2020” ne obligă la găsirea unor soluții viabile pentru călărășeni la nivel local.
- Înființarea unui centru județean de consultanță și consiliere a cetățenilor din județul Călărași care doresc să scrie, să depuna și să implementeze proiecte cu fonduri europene. Acest birou va funcționa ca un punct de întâlnire cu cetățenii județului care vor beneficia gratuit de toată asistența necesară pentru creșterea gradului de accesare a fondurilor europene și de implementare eficientă și cu succes a acestora.
- Susținerea producătorilor autohtoni, aceștia trebuie să își vândă marfa în comunitățile din care fac parte, inclusiv prin înființarea de piețe în orașele și în comunele județului ori reabilitarea celor existente.
II. Sănătate
- Accelerarea investițiilor necesare pentru dotarea Spitalului Județean de Urgență Călărași. Acesta trebuie să aibă aceeași aparatură ca și spitalele mari din țară, iar echipele medicale să fie similare (aparatura din Spitalul Județean să fie precum aparatura din spitalele municipale sau universitare din țară).
- Crearea de programe și strategii pentru atragerea medicilor și a personalului medical auxiliar la spitalele din județ pentru a putea asigura un act medical de calitate.
- Înființarea în regim de urgeță a unor puncte de prim ajutorși a unor centre de diagnostic și tratament cu spitalizare de zi (dispensare medicale), ce vor funcționa în fiecare comună, din tot judetul.
- Inițierea unei propuneri care să reglementeze faptul că primăriile care beneficiază de serviciile unui spital aflat într-un oraș din județ trebuie să aloce bani de la bugetul local pentru acel spital.
- Debirocratizarea sistemului sanitar la nivel judetean.
III. Educație
- Susținerea dezvoltării învățământului prin calificarea continuă a profesorilor si care să beneficieze de salarii mai mari, locuințe, etc. Redarea demnității și a respectului față de cei care lucrează în domeniul educației (profesori, educatori, etc.).
- Înființarea de creșe și grădinițe cu program prelungit pentru a ajuta astfel părinții care doresc să se întoarcă la muncă, dar care nu au cu cine lăsa copiii.
- Înființarea unui after-school pe lângă fiecare școală din județ (orașe și comune)(cu personalul școlii) – efectuarea temelor și asigurarea unei mese calde la prânz pentru elevii care frecventează școala.
- Programe si proiecte pentru renovarea și dotarea cu instrumente moderne de invățare a școlilor din județul Călărași prin atragerea de fonduri europene.
IV. Agricultură/Alimentație
- Infrastructura Agricolă: programe, consultanță, sprijin și facilități fiscale pentru antreprenorii care dezvoltă proiecte ce implică construcția unor sere unde se vor cultiva legume, a unor depozite frigorifice pentru depozitarea legumelor și a microfabricilor de procesare a acestora. Astfel, vor avea de câștigat atât angajații, cât și antreprenorii, dar și statul. Microfabricile vor funcționa în perimetrul aferent orașelor Călărași, Oltenița, Fundulea, Budești și Lehliu-Gară.
- Reglementări privind vânzarile terenurilor agricole către străini și facilitarea acordării creditelor fermierilor; evaluarea corectă a terenurilor aduse în garanție băncii.
- Proiecte europene pentru refacerea sistemului de irigații raportat la necesitățile reale ale agricultorilor.
V. Transport
- Înființarea zonei metropolitane cu centrul în Municipiul Călărași și comunele învecinate: Modelu, Roseți, Cuza Vodă, Vâlcelele, Grădiștea, Dragalina și Ștefan Vodă (aprox. 130.000 de locuitori). Astfel, s-ar putea implementa transportul public gratuit pentru profesori și pensionari.
- Înființarea zonei metropolitane cu centrul în Orașul Oltenița și comunele învecinate (cu aceleași facilități ca pentru zona metropolitană de la Călărași): Chirnogi, Curcani, Radovanu, Mitreni, Ulmeni, Căscioarele, Spanțov, Luica (aprox: 56.380 locuitori).
- Reglementarea situației transportului public local în orașele Călărași și Oltenița.
VI. Sistemul de protecție a vârstnicilor
- Infiintarea unui centru balneo-fizio-terapeutic în județul Călărași unde toți pacienții și pensionarii cu probleme de sănătate să poată urma tratamente de recuperare decontate de Casa națională de Asigurări de Sănătate.
VII. Sport
- Sprijinirea realizării unei piste naționale de canotaj pentru antrenarea sportivilor pentru olimpiadă, dar și pentru organizarea de competiții interne și internaționale – pe brațul Borcea.
- Susținerea investițiilor necesare pentru dezvoltarea sportului de performanță în județul Călărași (fotbal, handbal, canotaj) – prin crearea unei infrastructuri corespunzătoare în localitățile unde se impune.
VIII. Turism. Cultură și tradiție
- Introducerea județului Călărași într-un circuit turistic internațional, prin valorificarea și promovarea tuturor punctelor de atracție turistică din județ, dar și a tradițiilor și a culturii zonale.
- Dezvoltarea agroturismului cu specific rural autohton – mâncăruri tradiționale din pește, zonele cu bălți, zonele cu ieșire la Dună
- Proiecte pentru conservarea valorilor tradiționale și promovarea meșteșugurilor locale: împletit (rafie, cânepă, covoare cu specific local, artă tradițională).
- Susținerea și derularea unui proiect de țesătorie/broderie cămăși tradiționale din in, la domiciliu, pentru femeile casnice si care nu se pot deplasa la un loc de muncă.
- Accelerarea demersurilor și reglementarea situațiilor juridice pentru redeschiderea porturilor Călărași și Oltenița atât pentru acostarea vaselor de croazieră, cât și a vaselor comerciale (port de containere) cu susținerea europarlamentarilor PMP prezenți la Bruxelles.
IX. Administrație publică
- Transparență totală în ceea ce privește cheltuirea banului public. Astfel, PMP susține transparența prin actualizarea permanentă a site-uri-lor instituțiilor publice unde trebuie afișate toate contractele încheiate cu statul, inclusiv facturile aferente serviciilor plătite din bani publici. PMP a depus un proiect de lege în acest sens în Parlamentul României.
- Digitalizarea instituției Consiliului Județean și a instituțiilor din subordine în vederea scăderii birocrației și posibilității depunerii de documentatți, cereri, etc., online.
- Accesarea de fonduri și dezvoltarea de proiecte pentru finanțarea programelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare la nivelul întregului județ, dar și pentru alimentarea cu gaze naturale a tuturor localităților din județul Călărași (gaze la fiecare locuință din județ).
- Programe sustenabile și eficiente pentru reglarea și reglementarea situației deșeurilor la nivel de județ, în special în zonele grav afectate, inclusiv prin crearea unor gropi ecologice de gunoi menajer și vegetal finanțate prin fonduri europene pe programul 2021 –
- Înființarea unor microfabrici de reciclare ecologică a gunoaielor (prioritar în zonele mai grav afectate) care să asigure valorificarea energetică a resturilor menajere pentru a avea astfel combustibil pentru apa caldă.
- Plantarea de perdele forestiere de protecție în jurul aglomerărilor urbane din județ (Călărași, Oltenița, etc.) pentru a reduce astfel pătrunderea prafului din Bărăgan în orașe, dar și pentru a preîntampina viscolirea zăpezilor.
- Atragerea de bani de la Uniunea Europeana pentru proiectele care vizează reducerea poluării.
- Alocarea de fonduri pentru renovarea bisericilor și extinderea cimitirelor existente.
- Reabilitarea drumurilor din județ aplicând principiul cost-eficiență sau raportul calitate-preț cel mai convenabil. Înființarea a patru benzi de circulație pentru drumul de legatura dintre Autostrada Soarelui și Municipiul Călărași.
- Scăderea de urgență a prețului la apă și canal.
Stimați călărășeni, dumneavoastră, toți cetățenii din întreg județul Călărași, indiferent că locuiți la oraș sau într-o comună ori la sat, aveți dreptul să vă votați noul Președinte al Consiliului Județean Călărași.
Eu, Simona-Maria Vlădica, voi candida pentru a fi noul Președinte al Consiliului Județean Călărași din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP).
Îmi doresc să reușim împreună! Îmi doresc să lucrez cu profesioniști, toți în echipă, TOȚI PENTRU JUDEȚUL CĂLĂRAȘI. Acest județ merită cu siguranță mult mai mult decât au oferit până în prezent PSD și PNL, în ultimii 30 de ani.
Votați SCHIMBAREA, votați-mă pe mine, votați PMP!
Eu, Simona-Maria Vlădica, sunt cea mai potrivită persoană pentru a administra județul Călărași după aceste alegeri din 27 septembrie 2020, ca Președinte al Consiliului Județean Călărași!
Vă invit pe toți să ieșiți la vot, să mă votați și să producem schimbarea!
Votați MĂRUL!
Votați PMP!
VOTAȚI Simona-Maria VLĂDICA!